Recunosc, mi-a plăcut articolul colegei mele despre cele 5 locuri incredibile din Europa. Dar, deh, sunt competitiv de felul meu, așa că n-am putut să mă abțin. Am ezitat un pic, dar până la urmă am scos la lumină lista mea secretă cu destinații de vacanță non-mainstream pentru 2018. Eh, știu, câte sacrificii fac eu de dragul meseriei…Așadar, dacă ești în căutare de locuri unde să te poți bucura de liniște, natură, drumeții cu rucsacul în spate sau unde să poți face o poză fără să te îmbulzești cu alți 5.000 de oameni, citește mai jos.
1. Lofoten, Norvegia
Dacă e să mă întrebi pe mine, Norvegia e o țară în care trebuie să te muți cu totul, nu doar s-o vizitezi (din păcate, consoarta mea e friguroasă și doarme inclusiv vara cu două pături pe ea, așa că m-am resemnat deja de ceva vreme). Dar dacă vrei să prinzi esența acestei țări minunate dincolo de Oslo și atracțiile sale, îți recomand Lofoten pentru următoarea vacanță. Lofoten este un arhipelag situat în tundrele Norvegiei care pare să reunească aproape tot ce ai nevoie pentru un mic rai pe pămînt: munți înalți, piscuri acoperite de ceață, deschidere către apă, plaje, golfuri ascunse, căsuțe colorate și primitoare, dar și locuri neatinse de om. Recomandarea mea: vizitează regiunea pe timp de vară – toamna și iarna te vei lovi de un vânt destul de puternic și zăpezi mari. În plus, vara poți admira și fauna extrem de bogată a regiunii. Ți-am zis că aici găsești și un recif de corali? Sau că poți să îți testezi abilitățile la surfing?
Cum ajungi aici: iei avionul până la Bodo, iar de acolo te așteaptă un ferry. Preț bilet ferry: 25 euro/persoană. Durata: aproximativ 3-4 ore.
2. Kravica, Bosnia și Herțegovina
Da, știu, Bosnia și Herțegovina ar fi cam ultima pe lista oricui pentru o vacanță. Tocmai de-asta probabil, țara are niște locuri prea puțin atinse de mâna omului, care pur și simplu îți taie respirația. Printre ele se numără și Kravica, sau Niagara în miniatură a Herțegovinei. Situată la mică distanță de Mostar, cel mai important oraș din regiune (interesant de vizitat și acesta, de altfel), Kravica atinge o înălțime de 25 de metri, fiind de-a dreptul impresionantă. La peisaj contribuie și tuful (o rocă poroasă), dar și vegetația, care pe timp de primăvară capătă un verde intens. Locul este perfect pentru bălăceală, un picnic gustos la mal și moțăit fără griji (au inclusiv o zonă de camping amenajată).
Cum ajungi aici: iei avionul până în Sarajevo, iar de aici iei autobuzul Promet Makarska. Preț autobuz: de la 15 euro/persoană. Durata: aproximativ 2 ore și 45 de minute.
Vreau bilet de avion până în Sarajevo3. Burano, Italia
Bella Italia! Cum aș putea să mă plictisesc de țara care și-a transformat aproape fiecare oraș într-o mică bijuterie? Roma, Veneția, Pisa, Bologna, Florența, Bari, Alberobello – de toate te vei îndrăgosti și vei reveni periodic la ele cu același dor cu care te întorci acasă, după o hoinăreală îndelungată. De azi, mai poți adăuga o nouă destinație dătătoare de dependență: Burano. Burano este de fapt un arhipelag format din patru insule, unite între ele prin poduri. Regiunea te va cuceri cu căsuțele sale mici și colorate, dar și cu vremea blândă și însorită. În plus, poți să faci o plimbare romantică cu barca pe canalele sale de verde intens fără să te lovești de aglomerația tipică din Veneția.
Cum ajungi aici: dacă vrei o vacanță în Burano, poți să iei avionul până în Veneția, iar din insulă îți iei bilet pentru Express Ferry (vaporetto – linia 12) de la stația Zaccaria (lângă Piața San Marco). Preț ferry: 6.5 euro/persoană. Durata: aproximativ 45 de minute.
Vreau bilet de avion pentru Veneția4. Kylemore Abbey, Irlanda
Kylemore Abbey este una dintre atracțiile de top ale Irlandei, însă este prea puțin cunoscută printre turiștii români. Un loc de o frumusețe greu de imaginat, Kylemore Abbey adăpostește o mănăstire benedictină situată pe pământurile Castelului Kylemore din Connemara. În aceeași regiune, vei putea face plimbări prin grădini victoriene imense, dar și să te bucuri de un apus frumos pe malul lacului.
Cum ajungi aici: dacă vrei vacanță pe tărâmurile verzi ale Irlandei, poți lua avionul până în Dublin, iar de acolo trenul (atenție, Kylemore este la 300 km distanță!). Preț bilet tren: 45 euro/persoană. Durata: aproximativ 5 ore.
Vreau bilet de avion pentru Dublin5. Faial, Portugalia
Insula Faial este cunoscută și ca “Insula Albastră”, datorită hortensiilor care pot fi găsite în număr mare aici. Parte din Azore, insula are puțin peste 15.000 de locuitori și este perfectă dacă ești în căutare de un loc liniștit în care să te bucuri de natură. Plajele sunt ideale pentru huzur și în plus, sigur te vei îndrăgosti de căsuțele lor albastre, tipice pentru regiune.
Cum ajungi aici: dacă vrei vacanță în Faial, poți lua avionul până la Ponta Delgada/Azore, iar de acolo te așteaptă feribotul (Madalena Horta). Preț bilet ferry: 30 euro/persoană. Durata: aproximativ 35 de minute.
Vreau bilet de avion pentru Azore
Ce alte variante mai am?
Dacă vrei să vezi mai multe opțiuni pentru perioada următoare, poți căuta în secțiunea dedicată de oferte. Iar dacă ai nevoie de sfatul unui expert, colegii de la rezervări îți stau la dispoziție – poți să iei legătura cu ei pe pagina de Facebook sau la numărul 031 100 50 50.
Spor la planificare!