Quantcast
Channel: Bilete de Avion – eSky Blog
Viewing all articles
Browse latest Browse all 77

Asia, mon amour: 5 destinatii de explorat si de iubit

$
0
0

ImperatorTravel.ro ne povesteste despre pasiunea sa pentru Asia si ne recomanda 5 locuri de descoperit si de iubit la randul nostru:

Am ajuns pentru prima oara in Asia in capitala Thailandei, in Bangkok. Mi-aduc aminte, asteptam cu multa emotie intalnirea cu Asia. Citisem ghidurile de calatorie din scoarta-n scoarta, vazusem nu stiu cate documentare pe Discovery sau National Geographic, nu pot sa zic ca eram obsedat de Asia, dar fascinat, da. Am aterizat pe aeroportul din Bangkok, care mi s-a parut imens (intre timp, s-a deschis unul si mai mare), dar ce mi s-a parut amuzant era faptul ca am vazut un teren de golf fix in mijlocul aeroportului… iar oamenii jucau golf intre zeci si sute de avioane care decolau, aterizau sau mergeau la terminal. Pentru mine, golful era un sport pe care sa-l disputi in natura, in liniste, nu in miros de kerosen si in zgomot de motoare de avioane intercontinentale. Dar, ma rog. Am plecat apoi cu taxiul si am ajuns in zona Khao San Road, unde am gasit o atmosfera ca de carnaval. In acel moment, m-am indragostit de Asia. Iremediabil. Cele trei-patru saptamani petrecute in Thailanda si Cambogia le-am povestit pe larg aici.

De atunci, de la prima calatorie din Asia, m-am intors de zeci de ori. Am luat la pas intreaga Asie. Din China, Mongolia si Coreea de Nord pana in jungla indoneziana, de sub streasina Himalayei pana in insula mirodeniilor, Sri Lanka. Daca ma gandesc bine, am fost in Asia de nu mai putin de patru ori anul acesta – in Thailanda, Nepal, Indonezia si Kazahstan. Si sper sa mai ajung. Pentru ca Asia ma binedispune, imi place pendularea de la nebunia traficului la linistea zonelor rurale sau a templelor indiferent de religie, imi plac culorile si, mai ales, zambetele asiatice. Pentru ca indiferent daca ajungi in zone de o saracie lucie (Nepal, Myanmar sau insule uitate de lume din Indonezia), lumea zambeste larg si simti ca te intampina cu bucurie.

Astazi m-am gandit sa va povestesc despre cateva tari din Asia pe care le-am vizitat si au ramas acolo, intr-un coltisor al inimii…

1. Laos

Laos_eSkySe spune ca in anii ’30, cand o buna parte din Indochina era sub protectorat francez, guvernatorul francez intors acasa a fost intrebat care e diferenta intre diversele popoare pe care le „proteja”. Raspunsul a ramas in istorie: „Vietnamezii cultiva orezul, cambodgienii se uita cum creste orezul, laotienii asculta cum creste orezul”. Si, intr-adevar, din momentul in care ajungi in Laos, o sa te uimeasca linistea. Pana si capitala, Vientiane, este cu mii de decibeli mai linistita decat orice alta capitala asiatica. Nu as fi pedalat pe o bicicleta prin Bangkok, Delhi, Hong Kong sau Kathmandu nici daca as fi fost platit cu greutatea mea in aur, dar in Vientiane nu am avut nicio problema.

Dar cel mai dragut oras din Laos nu este Vientiane, ci vechea capitala regala, Luang Prabang. Este o combinatie maiastra de arhitectura indochineza cu influentele coloniale aduse de francezi – nu te mira daca langa un templu care straluceste la propriu o sa vezi vile cu coloane dorice. Iar viata se deruleaza mai alene decat apele fluviului Mekong care trece prin oras. In proximitate se afla niste cascade in care te poti imbaia, iar la cateva ore de mers pe una dintre cele mai serpuite sosele pe care am fost vreodata se afla ultimul refugiu hipiot din Asia – Vang Vieng. I-am intrebat pe niste thailandezi de ce au venit in vacanta in Laos (thailandeza este o limba foarte apropiata de laotiana). Mi-au spus ca au venit sa vada Thailanda de acum 50 de ani. Si cred ca au dreptate. Pentru ca in Laos am simtit ca traiesc Asia aceea descoperita de primii calatori de dupa razboi, cand, incet, incet, lumea isi revenea…o Asie unde timpul nu conteaza, unde calugarii continua sa se plimbe desculti prin oras la 6 dimineata si primesc mancare de la localnicii care stau in genunchi, o Asie unde nimic nu costa peste 10 dolari (exceptand o plimbare cu elicopterul), o Asie unde cocosii anunta dimineata, iar noaptea este luminata doar de stele.

In Laos, poti ajunge in mod normal dupa ce aterizezi initial in Thailanda, sau mai bine in Malaezia (pentru a evita sa platesti mult prea scumpa viza thailandeza), iar prin tara, ghideaza-te dupa un singur principiu – Go Slow. Cetatenii au posibilitatea sa primeasca visa-on-arrival, odata ce ajung in Laos, pentru o luna.

Mai multe povesti si sfaturi gasesti aici.

2. Malaezia

Malaezia_eSkyDaca ar fi sa ma gandesc la Malaezia, imediat mi-ar trece prin minte celebrul ei slogan turistic – „Malaysia, truly Asia”. Si, intr-adevar, Malaezia este un mix perfect al Asiei – aici gasesti malaysieni, chinezi, indieni tamili si comunitati uitate de istorie pe coastele tarii sau prin junglele din Borneo. Malaezia este formata din doua parti – zona continentala, o zona moderna, cu autostrazi, cu zgarie-nori, cu plantatii nesfarsite de palmieri de ulei, si zona insulara – Borneo, unde inca poti descoperi jungla aceea care in vechime acoperea toata regiunea.

Kuala Lumpur (KL) este principalul oras al Malaeziei, fara sa mai fie capitala tarii (aceasta s-a mutat in vecinatate, intr-un oras construit special pentru a fi capitala – Putrajaya), si aici gasesti concentrate toate aspiratiile si energiile Malaeziei. Aici au fost construite turnurile Petronas care, in momentul inaugurarii, erau cele mai inalte din lume. Le-am vazut prima oara in 2004, cand inca erau cea mai inalta cladire din lume (peste cateva luni, au fost detronate de Taipei 101, cladirea-record a Taiwanului) si m-au impresionat nu numai prin inaltime, ci si prin arhitectura – sunt o reflectare supermodernista a arhitecturii traditionale islamice. Si, cum ziceam, Kuala Lumpur este o reflectare a tarii, este locul unde vei descoperi cele trei mari comunitati etnice – pe o raza de mai putin de un kilometru, te poti inchina in Moscheea Nationala, poti descoperi supercoloratele temple tamile cu sute de personaje colorate cocotate pe cupole, dar si templele chinezesti cu zeitati imense si fum de betisoare parfumate.

Malaezia se lauda si cu doua orase clasice, unde poti descoperi vechea arhitectura traditionala chinezo-coloniala. O poti gasi in orasele Melacca (la sud de KL) sau in Georgetown, pe insula Penang, nu foarte departe de granita thailandeza. A, si pentru gurmanzi, Georgetown este un soi de Mecca – multa lume sustine ca pe insula Penang gasesti cea mai buna mancare din intreaga Asie, un continent faimos pentru gastronomie.

Daca „sari” in Malaezia insulara, vei putea descoperi inca o parte din jungle primordiale si, de asemenea, te poti catara pe Kinabalu, cel mai inalt munte din Asia insulara, la picioarele caruia vei putea inca vedea urangutani, dar si celebra floare Rafflesia (numita dupa Sir Raffles, fondatorul Singaporeului), probabil cea mai mare floare din lume (poate sa ajunga la peste 100 cm in diametru si sa cantareasca 10 kg).

Accesul in Malaezia este relativ simplu – pe imensul aeroport KLIA aterizeaza companii aeriene din toata lumea, iar aici se afla baza Air Asia, cea mai mare companie aeriana low-cost din lume, companie ce a revolutionat calatoriile in Asia de Sud-Est si care zboara aproape peste tot in zona. Cetatenii romani nu au nevoie de viza sa calatoreasca in Malaezia, dar, atentie, transportul de droguri se pedepseste cu moartea. In acest moment, doi cetateni romani sunt condamnati la moarte, asteptandu-si executia sau gratierea.

Mai multe povesti si sfaturi poti gasi aici.

 3. Singapore

Singapore_eSkySingapore este cel mai fascinant oras al Asiei de Sud-Est si, daca intrebi orice localnic din zona, ora exacta in business, electronice si fashion pentru Asia se da din Singapore. I se mai spune in deradere „Nanny State” pentru ca are o grija mult prea maternala pentru cetatenii lui, iar altii ii spun ca „Singapore is a fine state” – un joc de cuvinte atat de britanic – „fine” insemnand atat „fain”, cat si „amenda”. De altfel, nu poti face doi pasi in Singapore fara sa dai de vreun avertisment ca daca scuipi, transporti durieni, mananci pe strada, faci gunoi, fumezi sau alte lucruri pe care mamica ta ti-a spus sa nu le faci cand aveai 5 ani, vei plati zdravan. Singapore s-a construit ca o corporatie condusa de legendarul Lee Kuan Yew, CEO-ul statului timp de decenii, cu reguli draconice, cu o religie unica – shoppingul, unde politica nu isi avea locul: doar business, munca si dorinta de a face bani. Rezultatul – orasul viitorului, unde politia plange ca „low criminality does not mean NO criminality”. Iar obiectivul Singapore este ZERO criminalitate. E aproape de ea.

Singapore este fascinant nu numai prin istoria sa care poate fi sumarizată prin cuvintele „ordine, disciplina si afaceri”, ci si prin cladirile sale spectaculoase, dar si prin felul in care a incercat sa prezerve natura, fie si pentru cativa centimetri patrati. Gradina zoologica este una dintre cele mai frumoase din lume, o gradina fara custi, iar prin anumite perimetre poti sa pasesti literalmente printre animale (m-am plimbat linistit printre niste canguri suparati, care boxau intre ei), iar gradina botanica este o extensie a paradisului pe Pamant.

Insula Sentosa, aflata la sud, a fost dezvoltata ca o oaza de retragere si distractie (aici se afla si singura plaja din Singapore, dar ce plaja este aceea cand in dreptul ei se afla literalmente mii de vase, prin Singapore trecand o buna parte din comertul mondial?), iar orasul s-a imbogatit in ultimul deceniu cu cladiri legendare, precum Gardens by the Bay. De cand dl. Lee a mai lasat lantul din mana (de exemplu, cand am ajuns prima oara, singaporezii erau socati ca fusese dezincriminat dansatul pe bar) si a permis deschiderea de cazinouri (putine colturi din Asia permit existenta cazinourilor, din cauza inclinatiei asiaticilor pentru jocuri de noroc, Zeita Norocului fiind una dintre principalele divinitati cam din orice religie a zonei), Singapore s-a transformat, incet, incet, din acea corporatie inodora, incolora si insipida intr-un oras unde te poti distra si in afara mallurilor.

Nu e greu sa ajungi in Singapore. Cam fiecare companie aeriana cat de cat importanta a lumii are zboruri directe, iar transportul in micul oras-stat este state-of-the-art. Cetatenii romani nu au nevoie de viza sa viziteze Singapore, dar, atentie, transportul de droguri se pedepseste cu moartea. Si singaporezii chiar aplica sentinta.

Mai multe povesti si sfaturi poti gasi aici.

4. Vietnam

Vietnam_eSkyImposibil sa nu fi auzit de Vietnam. Razboaiele din secolul XX au facut din Vietnam una dintre cele mai cunoscute tari la nivel mondial (filme precum „Good morning, Vietnam” sau „Rambo” l-au proptit zdravan in constiinta lumii), iar faptul ca acest popor cu o rabdare, rezistenta si dorinta de munca iesita din comun i-a invins in secolul trecut si pe francezi, si pe americani, si pe chinezi spune multe.

Din 1980 incoace, Vietnamul s-a linistit, dupa patru decenii de razboi, iar noua politica economica numita „doi moi”, copiata dupa strategia lui Deng Xiaoping, a facut din Vietnam unul dintre dragonii economici ai Asiei, tara asistand la o spectaculoasa renastere. Sunt putine tari in lume (eu cred ca, de fapt, niciuna) in care sa simti dinamismul muncii si dezvoltarii ca in Vietnam, iar imaginile cu miile de scutere care pornesc simultan la semafoare raman emblematice. Vietnamul continua sa fie una dintre cele mai ieftine tari din Asia sa calatoresti, iar faptul ca vietnamezii sunt neintrecuti in a copia practicile si produsele altor tari din zona te asigura ca in curand tara va deveni una dintre marile puteri turistice ale Asiei.

Vietnamul este o tara extrem de intinsa, datorita lungimii sale – in muntii din nord e posibil sa prinzi ninsoare iarna, in timp ce in sud, in Delta Mekongului, termometrul sa nu scada niciodata sub 20 de grade. De aceea, Vietnamul are doua capitale istorice – capitala politica Hanoi (din nord), un oras unde vei fi uimit de traditiile vechilor orase asiatice, cu stradute inguste si imbarligate, si capitala economica, Ho Chi Minh, cunoscuta si sub numele Saigon (din sud), un oras care, incet, incet, calca pe urmele Shanghaiului sau Hong Kongului, cu sosele largi si zgarie-nori.

Daca ajungi in Vietnam, e musai sa te duci sa vezi incredibilul peisaj din Halong Bay cu miile sale de insule si ostroave rasarind spectaculos din apa verde a marii (incearca fie sa stai pe insula, fie sa optezi pentru o croaziera de 3 zile/2 nopti, pentru ca in 2 zile/o noapte nu faci nimic), dar si orasul clasic Hoian din mijlocul tarii – singurul oras vietnamez care nu a fost bombardat in Razboaiele Vietnamului si care si-a pastrat superba arhitectura asiatica. Delta Mekongului nu este ceea ce te astepti: este cea mai densa parte a uneia dintre tarile cu cele mai mari densitati din lume, insa aici inca vei descoperi lumea rurala vietnameza traditionala, iar urmele razboiului le vei gasi prin muzee, tuneluri si cazemate peste tot – dar mai ales in zona Ho Chin Minh, unde Viet Cong-ul, trupele de rezistenta antiamericane, au dus un razboi unic in istorie prin originalitate si abnegatie.

Din ce in ce mai multe companii aeriene zboara spre principalele hub-uri ale tarii, Hanoi si Ho Chi Minh. Intre cele doua metropole vietnameze, decoleaza un avion la fiecare jumatate de ora, iar unele companii opereaza inclusiv avioane transcontinentale de tip Boeing 777, datorita numarului imens de pasageri. De asemenea, aparitia companiilor low-cost a facut ca zborurile in interiorul Vietnamului sa coste mai putin decat o pizza. Cetatenii romani au nevoie de viza si de invitatie – invitatia poate fi obtinuta on-line de la agentii de turism vietnameze si costa cativa dolari, iar viza se poate ridica efectiv de pe aeroporturile vietnameze. Datorita faptului ca Romania a ajutat Vietnamul in razboi, cetatenii romani nu trebuie sa plateasca viza de Vietnam, spre deosebire de multe alte natiuni ale lumii, dar trebuie sa le atragi atentia ofiterilor de la pasapoarte, ca e posibil sa mai uite.

Mai multe povesti si sfaturi poti gasi aici.

5. Sri Lanka

Sri_Lanka_eSkySri Lanka – insula mirodeniilor – a atras timp de secole negustori si navigatori inconstient de curajosi in cautarea lor. Dupa ei au urmat colonialistii englezi, care si-au lasat pecetea de nesters asupra insulei (incepand cu miile de copii care joaca indescifrabilul cricket in loc sa bata sanatos o minge de fotbal), dar sangerosul razboi civil din secolul XX a alungat turistii. Victoria decisiva a trupelor guvernamentale din 2009 care a dus la anihilarea tigrilor tamili a adus linistea si pacea pe insula, iar asta a atras numerosi turisti sa descopere un adevarat paradis pe Pamant. In mijlocul insulei se afla un varf numit Adam’s Peak – aici se afla urma unui picior (naturala, creata cumva de ploi si natura), despre care crestinii si musulmanii sustin ca este urma piciorului lui Adam – Dumnezeu a fost milos totusi si, cand i-a alungat pe Adam si Eva din Rai, a vrut ca tranzitia lor din Paradis pe Pamant sa fie mai usoara, asa ca a ales ca acestia sa coboare intr-o zona a Pamantului care sa semene cu paradisul.

Desi Sri Lanka pare o insula mica, trebuie sa stiti ca are doua zone climatice – cand o parte a insulei este maturata de ploile musonului, cealalta parte se bronzeaza si viceversa. Iarna, ploua zdravan in centrul insulei, unde se afla orasele istorice, dar e soare pe zona litorala, unde se afla cele mai multe statiuni marine. Vara este fix invers – poti vizita linistit zona centrala istorica, dar coasta este sub ape…Daca ai noroc (cum am avut eu), in perioada de tranzitie poti prinde soare peste tot (dar si ploi crancene peste tot).

Cum ziceam, din punct de vedere turistic, Sri Lanka este impartita in doua – zona centrala cu vechile capitale Anuradhpura, Pollonaruwa, Sigirya si Kandy, unde poti descoperi temple impresionante, palate si urmele acestei incredibile civilizatii, dar si orasul Nuwara Eliya, construit ca un hill station de colonistii britanici, disperati de caldura excesiva de pe coasta si care au gasit aici un climat care sa le aduca aminte de Albionul de acasa – asa ca Nuwara Eliya va parea un exotic oras englezesc teleportat in jungle, iar in zona vei putea manca unele dintre…fructele exotice din lume, rarisime, asa cum ma „ameninta” soferul care m-a plimbat prin Sri Lanka. Era vorba de…capsune!

Pe coasta, vei descoperi plaje cu nisip fin si mare calda, dar si un oras colonial unde influentele levantine si europene s-au intalnit cu cele singhaleze, precum si cateva parcuri nationale unde poti sa dai de cea mai mare populatie de elefanti salbatici din Asia sau, daca ai o tona de noroc, chiar si de tigri. In plus, Maldivele sunt la doi pasi si merita un salt, asa, de curiozitate!

Exista destule zboruri intre Sri Lanka si Asia sau Orientul Apropiat (numerosi srilankezi lucreaza in Golf, asa ca exista destule zboruri intre Sri Lanka si emiratele de la Golful Persic), prin urmare accesul spre insula e facil. In interior insa, trebuie sa mizezi pe transport terestru care se misca foarte incet – nu miza pe mai mult de 40 km parcursi intr-o ora si evita sa inchiriezi masini fara sofer – le vei accidenta sigur). Cetatenii romani au nevoie de viza, dar o pot obtine on-line aplicand aici.

Mai multe povesti si sfaturi despre Sri Lanka gasesti aici

Tu ce coltisor din Asia visezi sa explorezi?

Daca te putem ajuta cu planificarea aventurii asiatice perfecte, colegii de la rezervari iti stau la dispozitie – poți sa iei legatura cu ei pe pagina de Facebook, la numarul 031 100 50 50 sau completand formularul de rezervare de pe site.

Spor la planificare!

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 77

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48