Quantcast
Channel: Bilete de Avion – eSky Blog
Viewing all articles
Browse latest Browse all 77

Toamna pe drum: ghid de calatorie Budapesta

$
0
0

Prelungim vacanta si alimentam dorul de duca cu o propunere pentru un city break tomnatic in Budapesta. Orasul format de fapt din doua localitati – Buda si Pest – devine, incet-incet, o destinatie ideala pentru un city break memorabil, la concurenta cu marile orase precum Berlin, Madrid sau Londra. Capitala Ungariei este cautata atat pentru viata de noapte, pentru filmarea diferitelor pelicule americane (Blade Runner 2049 cu Ryan Gosling si Harrison Ford este unul dintre cele mai recente) sau fluviul Dunarea, o sursa eterna de inspiratie. Mai jos ai cateva idei despre cum sa petreci timp de calitate in oras:

Cum ajungi in Budapesta

Daca te incumeti la un drum cu masina, felicitari si nervi de otel! Nu uita vigneta si inarmeaza-te cu multa rabdare, uneori este posibil sa prinzi coada la Vama.  Dar daca esti contracronometru si ai la dispozitie doar cateva zile de vacanta, iti recomandam sa zbori cu avionul – exista atat curse directe low cost, cat si de linie. Sfatul nostru: poti face combinatii de zboruri, orele pentru zborul low-cost de retur in Bucuresti nu sunt tocmai cele mai bune (6 a.m.), iar diferenta de pret platita pentru a zbura seara cu o companie de linie merita pentru a petrece inca o zi in Budapesta.

Budapesta_eSky.ro_12

Cum ajungi de la aeroport in oras? Din 2017 au inceput lucrarile la metroul din Budapesta, al doilea cel mai vechi din Europa dupa cel din Londra, iar asta inseamna ca, mai ales in weekend, nu poti circula cu linia M3. Din fericire, exista optiuni alternative cu autobuzele nou-introduse. Poti sa iti planifici ruta pe site-ul transportului public din Budapesta – BKK. De la aeroport poti lua autobuzul expess 100E (biletul costa 900 HUF – aprox. 3 euro/15 lei si poti plati cu forinti sau cu cardul la ghiseu); acesta are capatul de linie la Piata Deák Ferenc, langa roata Budapest Eye. De asemenea, poti lua si autobuzul non-stop 200E pana la statia de metrou Kőbánya-Kispest, de unde poti lua metroul M3 pana in centru. Biletul pentru fiecare dintre ele este cel normal, de 350 HUF – aici poti vedea toate preturile. Bineinteles, poti lua si taxiul, dar pretul unei calatorii te poate duce intre 20 si 30 de euro.

Ce poti vizita gratis sau contra cost

Un city break ieftin este realizabil in capitala Ungariei! Daca vei calatori cu un buget redus, ai foarte multe lucruri de vizitat gratuit. Daca si vremea frumoasa va fi de partea ta, atunci ai toate sansele sa ai parte de o vacanta ieftina in Budapesta.

Cu gandul la celebrul vals „Pe valurile Dunarii”, porneste intr-o plimbare de-a lungul Dunarii. Admira superba cladire neogotica a Parlamentului Maghiar, care noaptea pare desprinsa din filmele thriller cu toti pescarusii zburand deasupra edificiului.

Budapesta_eSky.ro_6

Un pic mai incolo de Parlament, pe faleza Dunarii, vei vedea ceva neobisnuit: zeci de perechi de pantofi de fier. Acestea fac parte dintr-un monument dedicat victimelor celui de Al Doilea Razboi Mondial, cand peste 3500 de oameni, multi dintre ei evrei, au fost executati de nazistii maghiari pe malul Dunarii. Un tribut emotionant care te pune pe ganduri si te face sa speri ca istoria nu se va repeta.

Budapesta_eSky.ro_11

Mergi in continuare pe faleza pentru a te bucura de privelistea Castelului Buda, a dealului Gellért si a 4 din cele 8 poduri frumoase de peste Dunare: Podul Margareta, Podul cu Lanturi, Podul Elisabeta sau Podul Libertatii (preferatul nostru). Bineinteles, cea mai buna priveliste asupra orasului o vei avea de sus, din punctele de panorama de pe partea cealalta a Dunarii – Buda.

Budapesta_eSky.ro_10

Prima oprire: dealul Gellért. Aici urci pana la Citadela, de unde vei avea – cum altfel – o panorama superba asupra orasului. Apoi, daca vrei sa te relaxezi intr-un mod traditional,  la baza acestui deal te poti desfata cu o baie termala, una dintre cele mai faimoase cladiri din Budapesta datorita arhitecturii Art Nouveau si a faptului ca, pana in 2013, accesul barbatilor si al femeilor era separat. Aici vei gasi o lista cu baile din Budapesta, printre si iconica cladire Szechenyi, si ai o multime de informatii utile in legatura cu preturile, orarul si cum poti profita la maximum de timpul petrecut acolo.

Budapesta_eSky.ro_7

Daca vrei sa continui plimbarea istorica, indreapta-te catre Castelul Buda, de unde poti lua si funicularul catre baza dealului. Tot aici vei putea vizita superba biserica Matthias si Bastionul Pescarilor. Cele mai „instagramabile” decoruri le vei gasi aici si, din nou, vei avea cea mai buna priveliste asupra Parlamentului din Budapesta.

Budapesta_eSky.ro_9

Ce mai poti vizita gratuit intr-un city break de toamna in Budapesta? Insula Margareta, cu a sa fantana cantatoare, bulevardul strajuit de copaci – Andrassy – care face legatura dintre centru si parcul unde se afla Piata Eroilor cu Monumentul Milenar, iconic, care infatiseaza figurile importante ale istoriei Ungariei.

Atunci cand vei merge pe bulevardul Andrassy, vei trece pe langa multe cladiri importante: Opera de Stat (aflata momentan in renovare), Muzeul Terorii, casa memoriala a lui Franz Liszt si vechea Academie de Muzica, importanta intersectie Oktogon si multe magazine de shopping de lux.

Budapesta_eSky.ro_1

Pe lista de incercat intr-un city break in Budapesta se afla si croaziera pe Dunare, fascinanta atat ziua, cat si noaptea (din nou, imaginea pescarusilor care zboara deasupra Parlamentului iluminat in culori calde iti va ramane intiparita in memorie).

Unde mananci bine si te distrezi

Dupa cum ti-am spus, Budapesta a devenit foarte ofertanta din acest punct de vedere. Localnicii propun ca loc de pornire cartierul evreiesc din sectorul 7, care este un reper in ceea ce priveste distractia si mancarea delicioasa. Aici te poti opri la gastro bistro-ul Spiler Bar, care ofera trei experiente: Spiler Shanghai, Spiler Original si gradina de bere,  iar pentru o mare varietate de beri craft, mergi la Léhűtő Bar, care in traducere libera inseamna „barul trantorului”.

Pentru ca tot iti spuneam mai sus de celebrul Bulevard Andrassy, aici poti degusta o cafea de specialitate extraordinara la EcoCafe.

Te tenteaza un city break de toamna?

Daca ai nevoie de ajutorul unui expert pentru planurile din aceasta toamna, colegii de la rezervari iti stau la dispozitie – poți sa iei legatura cu ei pe pagina de Facebook, la numarul 031 100 50 50 sau completand formularul de rezervare de pe site.

Vreau oferte zbor Budapesta     Vreau cazare in Budapesta

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 77

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48